Această problemă are şi o denumire ştiinţifică – boala de reflux gastroesofagian.

„Boala de reflux gastroesofagian care, deşi cunoscută de mulţi ani, a devenit în ultima perioadă «primadona» afecţiunilor digestive produse de acidul clorhidric secretat de stomac. Afecţiunea începe să «încaseze» tot mai multe lovituri terapeutice”, ne spune prof. dr. Mircea Diculescu, şeful Catedrei de Gastroenterologie şi Hepatologie Fundeni.

„Vorbim de o simptomatologie extrem de răspândită. Jumătate din populaţia unei ţări «civilizate» ca România poate avea arsură în piept legată de acidul stomacal, măcar ocazional. Unii consideră acest lucru normal sau acceptabil, dar alţii chiar suferă şi se duc la medic să vadă ce pot face pentru aceasta.

Soluţiile terapeutice medicamentoase au devenit atât de eficiente şi lipsite de pericol, încât s-a agreat pe plan internaţional că, în situaţii extrem de precise, se poate începe diagnosticul cu un test terapeutic. Categoric nu se poate merge în toate cazurile şi la infinit prin evitarea neplăcutei (dar absolute tolerabilei) examinări endoscopice”, adaugă prof. dr. Mircea Diculescu.

Şeful Catedrei de Gastroenterologie şi Hepatologie Fundeni mai spune că „acest fenomen trebuie prezentat pentru a înţelege un lucru paradoxal, respectiv, că nu este atât de important faptul că refulează, ci ce refulează, adică acid. Lumea medicala «s-a revoltat» pentru o abordare atât de «ne-fiziologică» a problemei şi a început să încerce metode de restabilire a competenţei «supapei» pentru a împiedica refularea de la stomac spre esofag”.

Prof. dr. Mircea Diculescu adaugă că „lucrurile nu sunt atât de simple precum par, întrucât supapa este, de fapt, un mecanism complex care implică diferite structuri musculare şi extrem de bune sincronizări. Cu cât mai complex este un sistem, cu atât posibilităţile de eroare sunt mai frecvente, de unde şi frecvenţa bolii refluxului gastroesofagian”.

Chirurgia modernă poate fi o opţiune numai în anumite cazuri

„Chirurgia modernă realizează pe cale laparoscopică (deci, cu incizie minimă) o «înfăşurare» suplimentară a zonei de stomac de lângă esofag. Acest lucru, realizat fără o secţionare propriu-zisă nici a stomacului, nici a esofagului, reprezintă o soluţie extrem de tentantă. Şi, totuşi, o operaţie perfectă tehnic şi procedural poate să «strângă» prea mult şi pacientul să înghită cu dificultate sau să strângă prea puţin şi supapa nu se închide în continuare. Soluţie tentantă, dar care trebuie rezervată situaţiilor realmente fără ieşire medicală”, explică prof. dr. Mircea Diculescu.

„Endoscopia digestivă oferă la ora actuală noi soluţii ne-medicamentoase, dar şi nechirurgicale. Putem la ora actuală să acţionăm cu ajutorul endoscopului la nivelul acestei supape şi să injectăm structuri polimerice (similare silicoanelor din chirurgia plastică) şi care să «închidă» mai bine supapa. Se încearcă, de asemenea, aplicarea unor curenţi speciali care să poată să «cicatrizeze» zona, în scopul unei închideri mai complete a conexiunii esofag-stomac. Cea mai raţională mi se pare tehnică prin care se «coase» endoscopic zona, creându-se un «clin» un fald care să închidă mai bine supapa”, a conchis prof. dr. Mircea Diculescu, şeful Catedrei de Gastroenterologie şi Hepatologie Fundeni.

„Aplicarea unor curenţi speciali poate să «cicatrizeze» zona, în scopul unei închideri mai complete a conexiunii esofag-stomac” Prof. dr. Mircea Diculescu (Şeful Catedrei de Gastroenterologie şi Hepatologie Fundeni)

Sursa: Gandul